COMUNICAT DE PRESĂ
Prima ședință a Consiliului Național pentru Reforma Învățământului
Ministerul Educației și Cercetării
a găzduit astăzi, 11 mai, ședința Consiliului Național pentru Reforma Învățământului
(CNRI), prima după o lungă perioadă în care acest organism nu a funcționat.
CNRI are în componență experți în învățământ superior și preuniversitar,
reprezentanți ai tuturor confederațiilor sindicale din învățământ, ai patronatului,
ai ONG-urilor și a federațiilor studențesti.
Pe ordinea de zi au fost
prevăzute discutarea proiectelor de Lege privind asigurarea calității în
educație și de Regulament de organizare și funcționare a CNRI. Membrii
CNRI au apreciat extrem de pozitiv caracterul integrator al proiectului
de lege privind asigurarea calității în educație prin abordarea unitară
a celor două segmente de învățământ (preuniversitar și superior) și deschiderea
către procesul de învățare pe tot parcursul vieții. De asemenea, a fost
apreciat la superlativ caracterul sintetic al proiectului de lege, gândit
ca o lege cadru, urmând ca metodologiile de aplicare, standardele și indicatori
să fie aprobate prin acte normative emise de Guvern sau MEdC.
Membrii CNRI au apreciat
valorificarea în acest proiect de lege a experiențelor din străinătate
în domeniu, dar și a bunelor practici din țară (sistemul VET și universitar)
și au făcut sugestii pentru optimizarea aranjamentului instituțional și
a responsabilităților care derivă de aici.
Tot în cadrul întâlnirii
de azi, au fost aleși vicepreședinții CNRI: domnul Romiță IUCU, prorector
al Universității București și doamna Luminița NICHITA, profesor la Grup
Școlar de Industrie Alimentară Elena Doamna din Galați, președintele
de drept fiind ministrul educației și cercetării, domnul Mircea MICLEA.
Consiliul Național al Reformei
Învățământului (CNRI) este un organism național cu rol consultativ în problemele
fundamentale ale reformei educației în România, înființat conform Legii
Învățământului, având în componența sa 35 de membri. Pentru informații
suplimentare va puteți adresa membrilor CNRI (Ioan Mihăilescu, Lazăr Vlăsceanu,
Nicolae Robu rectorul Universității Politehnice Timișoara, Aurel Cornea,
Cezar Bârzea directorul Institutului de Științe ale Educației etc.)
Director,
Mircea MUREȘAN