14.01.2005

COMUNICAT DE PRESĂ

Ministrul educației și cercetării, prof. univ. Mircea Miclea, a participat, astăzi, 14 ianuarie, la Reuniunea reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării, Consiliului Național al Rectorilor și Consiliului Național de Evaluare Academică și Acreditare, dedicată pregătirii proiectului Hotărârii de Guvern privind domeniile și specializările de licență, în conformitate cu prevederile Legii nr. 288/2004.
În acest context, ministrul educației și cercetării a spus că nomenclatorul specializărilor de licență trebuie revăzut pornind de la nevoia de a forma competențe recunoscute pe piața muncii, locală și internațională. În opinia sa, specializările la nivel de licență (ciclul I) trebuie să fie largi și să asigure formarea fundamentală în fiecare domeniu, deoarece o parte din actualele specializări sunt înguste și au un debușeu incert pe piața muncii, fiind și extrem de costisitoare pentru universitățile care le organizează. „Pe fondul acestei ample reorganizări, în perspectiva creării spațiului european de învățământ superior, ne propunem să creștem numărul de studenți în ciclul I, iar prin trecerea la sistemul în două cicluri va crește și numărul de studenți în ciclul II (master), prin finanțarea de la buget a 50% din numărul absolvenților din ciclul I”, a declarat ministrul educației și cercetării.
Ministrul Mircea Miclea a precizat că pe fiecare domeniu științific trebuie convenit asupra duratei ciclurilor de studii universitare, astfel încât primele două cicluri să cuprindă cinci ani, de preferință pe structura 3 + 2 ani. Alte necesități le reprezintă generalizarea eliberării suplimentului de diplomă într-o limbă de circulație internațională și definitivarea aplicării sistemului de credite transferabile în toate universitățile din România. Ministrul a mai spus că o atenție deosebită va fi acordată elaborării unui catalog al calificărilor, astfel încât să se facă o distincție clară între competențele obținute în ciclul I și cele specifice absolvenților de ciclu II.
"Nu cred că reforma este apanajul unui singur om. Cred că trebuie să fim foarte atenți cu ceea ce înseamnă ideea de reformă în viziunea tuturor specialiștilor și capitalizând aceste idei să facem reformă. Eu văd reforma ca pe un proces comun, colectiv și continuu și de aceea aștept cu viu interes punctele de vedere ale celor implicați, astfel încât să ajungem la cea mai bună soluție pentru școala românească”, a declarat ministrul educației și cercetării, Mircea Miclea. De altfel, cei prezenți au fost de acord că se dorește implementarea într-o manieră rezonabilă a cerințelor prevăzute în Declarația de la Bologna și că deciziile trebuie luate în urma consultării celor trei instituții.
Următoarea întâlnire consacrată acestei teme o reprezintă Conferința Națională a Rectorilor, programată să se desfășoare la București, în data de 21 ianuarie 2005.

BIROUL DE PRESĂ


Inapoi