COMUNICAT DE PRESA
Ministerul Educatiei si Cercetarii
informeaza ca pâna la aceasta data, toate universitatile de stat
din România au intrat în posesia noilor legitimatii de transport
acordate studentilor la cursuri de zi, inclusiv celor cu taxa, pentru reducerea
tarifelor de transport pe calea ferata si cu metroul. Precizam ca o astfel
de legitimatie costa 2142 lei, pret de fabricatie, contravaloare care se
achita de catre beneficiari.
Reamintim ca Ministerul
Educatiei si Cercetarii împreuna cu Ministerul Lucrarilor Publice,
Transporturilor si Locuintei au stabilit recent, printr-un ordin comun,
normele metodologice privind acordarea facilitatilor de transport pe calea
ferata si cu metroul pentru elevi si studenti. Astfel, noua legitimatie
de student pentru reducerea tarifelor de transport are 3 elemente de siguranta:
filigran special, banda cu cerneala fluorescenta UV si stampila securizata
vizibila numai cu UV. Legitimatiile de calatorie cu 50% reducere pentru
elevi si studenti sunt valabile numai însotite de carnetul de elev,
respectiv de legitimatia de student, vizate la zi pentru anul scolar/universitar
în curs.
Pentru transportul feroviar,
acordarea reducerilor de tarife cu 50% se face din tariful trenurilor de
persoane, clasa a II-a. Reducere se acorda si în cazul calatoriei
la clasa I, la trenurile accelerate, rapide si intercity, dar numai cu
plata de catre utilizator a diferentei de clasa, a suplimentelor de tren
corespunzatoare si, dupa caz a tichetului de rezervare. Prevederile ordinului
comun mentionat se aplica si elevilor si studentilor, cursuri de zi, cuprinsi
în unitatile/institutiile de învatamânt aflate în
subordinea Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de Interne, Ministerului
Justitei si Serviciului Român de Informatii.
BIROUL DE PRESA